Apărut în volumul Eroticism and Death in Theatre and
Performance (editor Karoline Gritzner), eseul The kiss of love and death: Eros and Thanatos in the opera de
Dieter Borchmeyer trece în revistă o serie de corespondenţe subtile între
creaţii aparţinând unor genuri diferite, cu accent, desigur, pe relaţiile
dintre dragoste, sexualitate, moarte şi sublimările lor (traducerea mea):
În legătură cu
relaţia dintre sărutul morţii şi dorinţa fierbinte de unire cu Dumnezeu (care
este proiectată asupra miturilor antice despre iubirea dintre zei şi
pământeni), Pierio Valeriano a folosit imaginea de assumptio – călătoria înspre cer. Putem face şi aici legătura cu
Richard Wagner, care o compara pe Isolde a sa cu Assunta veneţiană a lui Tiţian, pe care o adora. În însemnarea pe
care o face în jurnal la 22 octombrie 1882 Cosima scrie că Wagner nega că
„Assunta este mama lui Dumnezeu, ea este Isolde declarându-şi iubirea”. Wagner
era conştient în mod intuitiv că pictura lui Tiţian se ocupa de erotica morţii,
un subiect care îi preocupa pe platonicienii Renaşterii: urcarea la cer a
muritoarei Maria înseamnă unirea ei extatică cu Dumnezeu – o veritabilă transfigurare
a iubirii.
Dar Wagner nu mai
crede în baza metafizică creştină a transfigurării iubirii. Ca urmare, el o
leagă de Isolde şi de o erotică a morţii, ceea ce înlătură cadrul religios. În
locul unei iubiri între zei şi pământeni, el scoate în evidenţă experienţa unei
pierderi a sinelui care derivă dintr-o iubire pur umană, care poate fi
conectată simbolic la vechile imagini religioase ale lui Eros şi Thanatos. Acest
lucru devine evident în cântecul final al lui Isolde în care face referire la
Tristan: „Immer lichter /wie er leuchtet, / ...
Stern-umstrahlet / hoch sich hebt: / seht ihr, Freunde, / seht ihr’s
nicht?” (Tot mai strălucitor/ cum luceşte el, /luminat de stele/se înalţă în
tării:/ nu vedeţi, prieteni/nu vedeţi?).
Cercul de stele
este simbolul obişnuit al Assumptei.
Iar când Tristan şi Isolde îşi cântă imnul de dragoste din actul al doilea: „Ohne
Gleiche!/Überreiche!” (Fără seamăn!/Preaplin!), cuvintele lor amintesc de
rugăciunea Margaretei către Mater Gloriosa din scena de pe munte din Faust de
Goethe: „ Du Ohnegleiche,/Du Strahlenreiche” (Tu cea fără seamăn/Tu cea
strălucitoare). Lumea de mister imanent din Tristan şi Isolda conţine imagini
ale misticismului Mariei.
Textul postării a apărut inițial pe blogul Sex Reader. Imaginea reproduce tabloul lui Tiţian pomenit în text (Înălţarea la
cer a Fecioarei Maria, de aici):
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu