Principalul compozitor fascist Wagner

Am dat peste o referire la creaţia wagneriană unde mă aşteptam mai puţin, în romanul Pioniera goală al scriitorului rus contemporan Mihail Kononov. Protagonista, Maria Muhina („Muha”), e o entitate ciudată, amestec de victimă şi călău, cu o existenţă dublă, în planul realităţii şi totodată în cel al fanteziei. Scena de mai jos se desfăşoară cândva la începutul anilor ’40, când URSS şi Germania nu erau încă în război, ba chiar erau legate prin celebrul pact Ribbentrop-Molotov. Suntem la şcoală. Muha îşi venerează profesorul. Acesta (Walter Ivanovici) e de origine germană:

„Richard Wagner este un compozitor german extraordinar“, traducea Muha cu voce tare, urmărind reacţia profesorului pe sub sprâncene. În primul rând nu „german“, ci neamţ. Aşa, măcar o greşeală a corectat singură. A ajutat-o faptul că şi-a făcut cruce la a cincea coastă, aşa cum a învăţat-o Alioşa. „Ciclul lui, Inelul Nibelungilor, e cunoscut şi îndrăgit de absolut toţi iubiţii muzicii“… Iubitorii, proasto! „Toţi iubitorii muzicii, nu doar din Germania, ci şi din toate ţările lumii. Deosebit de cunoscut e marele… minunatul… Valentinii zburători…“ Ptiu! „Walküre zburătoare“… Vampirii? Walküre? Totuşi, e interesant că există aşa nume – Walküre. Poate că există, dar poate că nu! De fapt, dacă aşa scrie, înseamnă că există!… „Walküre zburătoare“ din opera Tangeizer… Walküre, Tangeizer – toţi se simt obligaţi să facă pe deştepţii, prostesc poporul, de parcă n-ar putea să scrie simplu: Valea, Gheşa…
Citind traducerea Muhăi, Walter Ivanovici s-a dus în colţul clasei, la sobă, unde era patefonul. A ridicat capacul scârţâitor şi a pus un disc. Muzica a cucerit-o pe Muha, aproape că i s-a oprit respiraţia. – Mi-am amintit, a zis Muha şi s-a lovit peste frunte. Păi ăsta e cel mai tare disc! Păi e „Walküre-ii zburători“! Deja ni l-aţi pus de două ori ca să-l ascultăm, Walter Ivanovici!…

Nu mult după asta lucrurile se schimbă. Începe războiul, Walter este demascat ca inamic, iar Wagner devine „principalul compozitor fascist Wagner”:

Ea doar atunci s-a convins că el de fapt mereu a fost un duşman, când preşedintele de colhoz le-a comunicat tuturor la acea adunare specială – şi colaboratorul stătea tot acolo, chiar dacă era îmbrăcat în civil – şi când a interogat-o mai târziu pe Muha, apoi a lăudat-o doar pe ea dintre toţi băieţii, că nu a încercat să ascundă, a recunoscut că sub influenţa profesorului a ascultat discuri simfonice ale principalului compozitor fascist Wagner, ajutând astfel foarte tare cercetării şi în acelaşi timp uşurând soarta lui.

În cei aproape 150 de ani scurşi de la publicarea celebrei lucrări a lui Wagner Opera de artă a viitorului şi până la scrierea postmodernă a lui Kononov s-a scurs ceva apă pe Volga. La Pioniera goală voi reveni în curând. Mai jos, schiţă de decor pentru Walkiria montată de Eisenstein în 1940, cu mai puţin de un an înainte de începerea ostilităţilor: