Ascultând creaţiile lui Bruckner, foarte apropiate de ceea ce unii numesc muzică pură (eu mărturisesc, modest, că habar n-am ce înseamnă asta) ai putea spune că omul era un ascet care se hrănea cu pâine şi apă şi la zile mari şi cu câte un măr, pe care l-ar fi mâncat cu cotor cu tot. Biografii compozitorului par să contrazică imaginea asta frugală. Bruckner mânca zdravăn şi nici nu cânta bine la orgă pe stomacul gol, ne spune unul din biografii lui. În tinereţe, pe când era organist la Sankt Florian, a fost apostrofat de preot după o slujbă pentru calitatea slabă a interpretării, iar organistul s-a plâns că la cina din ajun, fiind aşezat la un cap de masă, nu avusese parte decât de rămăşiţele festinului celorlalţi. Biserica a avut grijă ca interpretul să fie ferit în viitor de asemenea frustrări.
Lui Bruckner îi făcea o plăcere deosebită să ia masa prin restaurante, înconjurat de discipoli şi amici. Se pare că Viena ultimelor decenii de secol XIX oferea unui burlac mâncăcios tot ce şi-ar fi putut dori, de la preparate gustoase până la chelneri capabili să stabilească relaţii speciale cu clienţii şi să le satisfacă în detaliu micile capricii. Intrând în restaurantul lui preferat, Bruckner nu avea nicio problemă să-i spună chelnerului favorit „Ia adu-mi trei porţii de afumătură cu găluşte!” şi nu ducea niciodată lipsă de cantităţi mari din felul preferat. De băut, bea pe măsură (îi plăcea berea Pilsener) şi i se întâmpla să bea şi treisprezece halbe la o masă fără să se îmbete. Când medicii i-au interzis să bea bere, din cauza edemelor de care suferea, compozitorul a fost serios afectat.
Cu Brahms nu se înţelegea, după cum bine ştim. Cei doi făceau parte din partide muzicale diferite şi aflate în conflict deschis, Bruckner fiind trup şi suflet alături de Wagner. Brahms fusese uns un fel de antipapă de către oponenţii lui Wagner şi se număra, alături de criticul Hanslick, printre inamicii lui Bruckner. Cu toate astea, prietenii din ambele tabere ai celor doi rivali şi-au pus în gând să-i împace şi au aranjat o întâlnire a lor... la un restaurant, desigur, în ideea că pe stomacul plin omul e mai înclinat spre compromis şi toleranţă. Mai ales că şi Brahms era destul de mâncăcios, deşi, spre deosebire de Bruckner, mergea mai mult la restaurante ieftine, fiind mai strâns la pungă. Primul a sosit Bruckner. La ceva vreme a ajuns şi Brahms şi s-a aşezat la capătul opus al mesei, care era destul de lungă. La început a domnit o tăcere glacială, după care, după ce a terminat de citit meniul, Brahms a comandat o mâncare care îi plăcea mult lui Bruckner. „Vedeţi, domnule doctor, în această chestiune ne înţelegem unul pe celălalt”, a spus Bruckner, iar atmosfera s-a destins imediat. Masa a continuat pe aceeaşi notă, fără ca asta să aibă consecinţe asupra relaţiilor dintre cei doi, care au continuat să fie proaste şi în anii următori.
Bruckner a murit în octombrie 1896. Brahms aştepta în stradă terminarea ceremoniei funebre din biserică şi, invitat să intre, ar fi murmurat „Daţi-i înainte, în curând îi vine rândul sicriului meu”, ceea ce s-a şi întâmplat, un an mai târziu. Ilustraţia postării de azi îi aparţine lui Otto Böhler şi o reproduc din volumul Anton Bruckner, Rustic Genius de Werner Wolff (1942). Scena cu siluete prezintă sosirea lui Bruckner în rai. Este întâmpinat de Liszt, Wagner şi Schubert. Schumann şi Weber, deşi interesaţi de sosire, par indecişi. Mozart îi întoarce spatele pentru a li se adresa lui Beethoven şi Haydn şi a le explica importanţa evenimentului. Händel, în picioare pe podiumul orgii, îşi întinde braţele, iar Bach, aşezat la orgă, interpretează un preludiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu