9 august 2011

☺☺ Adrian Schiop – Zero grade Kelvin


După cum mergeau lucrurile, n-am crezut că o să ajung să termin vreodată cartea asta, romanul Zero grade Kelvin de Adrian Schiop (Polirom, 2009). E drept şi că lucrurile începuseră foarte, foarte prost, cu un fel de preludiu intitulat [filmul morţii], care părea o transpunere într-o lume incoerentă, disfuncţională şi tehnologizată a viitorului, cu tineret care se sinucide urmărind sus-amintitul film, a cărui vizionare îţi excită atât de mult circuitele senzoriale încât îţi prăjeşte literalmente creierul şi te omoară. Ideea cu filmul ucigaş e banală de te apucă somnul, deşi autorul pare s-o privească serios, de parcă ar fi o mare găselniţă. Până şi eu (care nu-s prea dus la cinematograf şi nici n-am petrecut prea multe ore la DVD player) am văzut vreo 3-4 filme bazate pe scenarii din astea, ca să nu mai vorbesc de câte cărţi SF s-or mai fi scris pe tema cu pricina. Nu sunt nici iubitor al acestui gen de literatură, mai ales că textul îmbină armonios, să recunoaştem, pasaje de maximă violenţă cu paragrafe pornografice din care nu lipseşte, probabil pentru o adiere de prospeţime, sexul cu minori. Nu-i vorba să fim pudibonzi, dar textul e aşa de prost, dorinţa de epatare, aşa de evidentă, că am fost gata să pun definitiv la loc cartea în bibliotecă.

Dacă lucrurile s-ar fi întâmplat aşa, probabil că postarea s-ar fi încheiat aici. Am avut însă naivitatea perseverenţa să merg mai departe şi am dat de miezul propriu-zis al romanului, alcătuit din două părţi divizate în mai multe capitolaşe. Dacă compari cu prologul, e o altă lume, atât ca temă, cât şi ca scriitură. Pentru povestit e de ajuns o frază nu foarte lungă: un tânăr de vreo 30 de ani (în numele căruia vorbeşte autorul) face o tentativă de a emigra în Noua Zeelandă, petrece acolo câteva luni, locuieşte prin tot felul de hosteluri şi câmpuri de rulote, munceşte ilegal ca zugrav, cunoaşte lume pestriţă cam de vârsta lui şi până la urmă se decide să pună capăt experienţei de la antipozi, revenind în patria mult-iubită. Omul nostru e destul de şcolit, a lucrat în România ca profesor şi şi-a încercat puterile scriind literatură (probabil prologul romanului o fi, chipurile, scris de el, de unde reiese că era un scriitor prost), după care, exasperat de mizeria nesfârşită din România anilor 2000, încearcă aventura la antipozi. Personajul pare să nu-şi găsească uşor nici locul, nici identitatea sexuală, deşi pe a doua reuşeşte s-o fixeze în cele din urmă. Citatul de mai jos e unul din cele mai cuminţi, iar dacă incoerenţa va fi fost în intenţia autorului, atunci reuşita e deplină:

Relaţii mai lungi am avut, la şaptesprezece [ani], cu un băiat timid de şapte ani, Răducu, venit în vacanţă la bunici şi, la nouăsprezece ani, cu doi fraţi de zece, respectiv unsprezece ani; oricum, niciunul dintre ei nu au aflat [sic] că sunt iubiţii mei. Pe primul dintre ei, Răducu, l-am atins pe sex şi i-am provocat câteva erecţii, la ceilalţi doi, de la nouăşpe, le-am arătat penisul meu erect, incitându-i să-l atingă – ceea ce au şi făcut , şi asta a fost toată viaţa mea sexuală până la douăzeci şi şase, când în fine, am reuşit să mă fac homosexual.   

Un ţăran dacă vine la Bucureşti, tot ţărani caută, ne spune Marin Preda. Dacă e să ne luăm după Adrian Schiop, homosexualul român care soseşte în Noua Zeelandă caută români şi, poate în mai mică măsură, alţi homosexuali, deşi trebuie spus că individul va avea şi o tentativă – eşuată – de a trece în cealaltă tabără, cu o femeie maori destul de puţin atrăgătoare de altfel. Romanul se compune din mici scene şi portrete de emigranţi la limita clandestinităţii, oameni care locuiesc pe unde apucă şi fac tot felul de munci puţin nobile, visând la obţinerea permisului de rezidenţă. Cu oarecare simpatie şi căldură sunt priviţi Nicu Popa, Lorand, Katalin sau Hansie, oameni normali, prieteni şi tovarăşi de suferinţă ai personajului principal, care n-are nume, dar dacă ar avea, ar putea la fel de bine să-l cheme Adrian, ca pe autor, care a avut şi el o aventură neozeelandeză din care se va fi inspirat. Alţi eroi sunt mai dezumanizaţi, iar relatarea păţaniilor lor e mai degrabă un exerciţiu de observaţie a degradării umane (Astrid, tânăra constănțeancă ajunsă prostituată). La suprafaţă, viaţa e boemă, toată lumea pare înţepenită undeva în adolescenţă, se locuieşte şi se mănâncă la comun, tot la comun se fumează marijuana pe zeci şi zeci de pagini, se merge în grup în cluburi şi baruri, iar se fumează marijuana, se fac planuri din care nu se alege nimic şi aşa mai departe. Observaţiile despre emigraţia românească sunt destul de pătrunzătoare şi surprind destul de bine ridicolele complexe de superioritate ale acestui grup. Când nu ascultă manele (fiecare parte a romanului are drept motto un fragment de manea!), conaţionalii noştri din carte îi privesc cu superioritate pe localnici (pe care îi numesc, în derâdere, kiwioţi, contestându-le inteligenţa), de te miri că se străduiesc aşa de tare să dobândească rezidenţa permanentă într-o ţară cu asemenea locuitori.

Sunt capitole care se pot citi, ba chiar pe alocuri există nuclee epice care stârnesc interesul şi, târâş-grăpiş, am reuşit să termin şi cartea asta, deşi autorul a adăugat, prin simetrie cu prologul, un fel de epilog intitulat [două specii], plin de bălmăjeli şi reflecţii banale despre putere. Zero grade Kelvin e o carte care s-a vrut probabil cool şi care exploatează câteva reţete verificate: scene de sex, droguri, existenţă boemă în marginea societăţii, tineret dezorientat etc. Recurenţa plicticoasă a unora şi aceloraşi procedee şi dorinţa de a epata cu orice preţ, până la căderea în caraghioslâc, îi vor face pe mulţi cititori să se ţină departe de acest roman şi să dea banii pe cărţi de mai bună calitate.

20 de comentarii:

Dinu D. Nica spunea...

Coperta și titlul cărții(care au un iz de Kurt Vonnegut, tender years) mă îmbiau s-o cumpăr. Dar citatele date de dvs., m-au cumințit.
Dinu D. Nica

Wilkins Micawber spunea...

@ Dinu D Nica

Nu e musai sa va luati dupa impresiile mele. Daca ati zis de Vonnegut, pai ala si in somn ar fi scris mai bine decat Adrian Schiop al nostru :)

D spunea...

Pardon, dar nu atât impresiile dvs. estetice, în sine, m-au limpezit volitițional(nu că ele nu ar conta, pentru mine, ba dimpotrivă!), cât fragmentele reproduse pe post, care fragmente îmi par cu totul (ne)semnificative, pentru substanța operei vizate. Acum, poetica descrierii diverselor antecedente pederastice, există ca atare și la ați autori români contemporani, chiar din afara cercului ”ego”-iștilor de la ”Polirom”, precum M.D.Popescu(”Simfonia Lupului”) dar, măcar acolo, era evident talentul literar. Talent, ce cuvânt hulit...
Dinu D. Nica

k spunea...

pe schiop l-am cunoscut prin intermediul unui gen de manifest pro-manele, semnat de el pe situl criticatac, chestie de o totala stupiditate care il face sa fie destul de suspect in rolul de scriitor.

iar ceea ce povestiti despre carte se potriveste destul de bine cu personajul: mica lume a lui schiop.

Wilkins Micawber spunea...

@ K

A, atitudinea pro- sau antimanelista a lui A. Schiop ar fi fost ultimul lucru care sa ma deranjeze, la fel ca si orice fel de alte preferinte extra-literare ale autorului (muzicale, sexuale, gastronomice etc.). La urma urmei, omul e liber sa faca ce pofteste in timpul liber. M-a deranjat calitatea slaba a cartii, atata tot.

magda spunea...

multumim.
produserati veselie.

k spunea...

as fi tentat sa afirm ca este oarecum imposibil ca un ascultator de manele sa produca literatura decenta, insa veti considera, pe buna dreptate, ca afirmatia e nesustenabila teoretic. empiric are totusi o baza solida, lol.

Wilkins Micawber spunea...

@ k

Culmea e ca referinta la manele in romanul de fata e mai degraba ironica. Oricum, dupa cum in esenta remarcati si dvs., intram pe un teren foarte dificil, pe care eu (nu in ultimul rand din lene) n-am chef sa-l explorez acum.

anca giura spunea...

mda, am comentat-o pe blog acum ceva vreme. Confuz şi redundant textul cărţii. Precizez că am parcurs-o,,de musai''şi mă întreb: dumneavoastră, ,,de curiozitate''?!:)

Ferească-ne D-zeu de cărţile
(vai, şi sunt tot mai multe!) după care ai sentimentul că ai pierdut nişte ore din viaţa ta, citindu-le, regretând că n-ai putut altfel.

elematon spunea...

Imi cer scuze pentru modul direct in care ma exprim, dar este evident, din pacate, din fraza dumneavoastra, din felul in care va exprimati, ca nu ati studiat literatura; mai mult, ca nu ati citit suficient. Cate ar fi de observat... Faceti greseala elementara (trista si reprobabila) de a confunda personajul narator cu autorul. Nu intelegeti actul scriitoricesc, ce anume sustine scrierea. Si nu as putea spune ca am o curiozitate fantastica sa aflu care sunt elementele care definesc dupa dumneavoastra talentul literar. Stati acasa, mai faceti o tocanita, cititi, mai reparati o priza arsa, dar, va rog, nu mai scrieti despre scriitori.

Carucioare spunea...

Trebuie sa mai pun si eu mana sa mai citesc ca prea mult am stat in ultima perioada!

Wilkins Micawber spunea...

@ elematon

Nu ma deranjeaza observatiile dvs., cu conditia sa aveti dreptate - si n-aveti. Daca ati fi citit cu atentie postarea, ati fi constatat tocmai ca am fost foarte atent sa NU confund personajul cu autorul, scriind, de pilda, "un tânăr de vreo 30 de ani (în numele căruia vorbeşte autorul)", asadar nu-s una si aceeasi entitate, fiind vorba, eventual, de un personaj auctorial sau narator. Spre deosebire de dvs., n-am sa va fac recomandari si n-am sa va trimit la bucatarie, ci cel mult la o recitire mai atenta a textelor pe care le infierati cu atata parapon. Si - desigur - daca nu va place blogul meu, mai gasiti cateva zeci de mii numai in blogosfera romaneasca - de cea straina nici nu mai vorbesc :)

Wilkins Micawber spunea...

@ Carucioare

Cititul nu e o activitate obligatorie si nici nu s-a dovedit ca face bine la sanatate :)

Wilkins Micawber spunea...

@ eva

Am parcurs-o (daca va place termenul) de ciuda ca am dat banii pe ea :)

Dinu D. Nica spunea...

Nu m-aș mai fi amestecat, zău, chestiunea fiind de-a dreptul neinteresantă, dar ”Elematon” vă solicită să-i definiți ”talentul” literar. Ori, nu dvs., ci eu, atacasem expres, într-un prim post la ”Zero grade Kelvin”, această chestiune(”Talent...ce cuvânt hulit!”). De unde rezultă că însuși respectivul preopinent este cel pasibil de a fi acuzat că nu a citit atent, a confundat sau n-a înțeles cum stau niște lucruri... Apropo, în greaca actuală, colocvială, știți ce înseamnă ”elematon”, substantiv comun? Fleac, nimic, năzbâtie!
Dinu D. Nica

Wilkins Micawber spunea...

@ Dinu D. Nica

Nu mi-am batut capul sa combat toate sustinerile aberante ale lui elematon, caci avem lucruri mai interesante cu care sa ne umplem timpul. Oricum, omul e asa de suparat ca probabil nu mai intra in veci aici ca sa vada ce i s-a raspuns :)

dragoş c spunea...

interesanta impresie. eu am fost demult, la lansare. nici mie nu mi s-a parut de interes. desi pot spune ca, la fel cum spuneti, deseori, schiop are talent. am citit pe bune/pe invers despre un fel de homosexualitate "intelectuala". multe scene de acolo de viata studenteasca mi-au placut si asteptam mai mult de la urmatorul roman. dupa postarea dvs, se pare ca am avut dreptate fara a il fi citit.

Wilkins Micawber spunea...

@ dragoş c.

D-aia n-o sa ma prindeti vreodata pe la vreun eveniment monden din asta, ca sa pot citi cartile fara prejudecati :)
Lasand gluma la o parte, am citit si eu primul roman al lui A. Schiop si mi s-a parut mai bun decat acesta, desi cam subtirel si el. Macar avea scuza debutului. Acum insa e mai greu de gasit scuze pentru o carte de calitate modesta.

anca giura spunea...

elematon, greşiţi enorm.

Micawber chiar e f. bun( şi atent la cele mai semnificative detalii când comentează cărţi. Nu-s doi ca el, vă zic eu.). Chiar şi cu mine a fost ,,dur'' cândva, şi uite ce fac acum, hihihi...

Micawber,

spre deosebire de dvs., eu sunt mai cumpănită relativ la ,,pe ce dau banii''.:) Măsor de trei ori şi tai o dată, cum se zice... Nu-i aşa că procedez inspirat? Oooo, staţi liniştit tot aşa îmi aleg şi rujurile, sandalele, hihihi... sau poate că vreau să am şi cartea( bună!) şi sandalele, cine mai poate şti...Că vorba aia, cărţile se mai şi împrumută, da' rujurile şi parfumurile, ba...

Wilkins Micawber spunea...

@ eva

Va multumesc. Partea caraghioasa e ca ar fi existat sumedenie de defecte pentru care sa fiu facut albie de porci, dar insul respectiv a cautat ce-a cautat pana a gasit unul inexistent :)

Recunosc ca unul din aceste defecte e si cumparatul unei imense cantitati de carti printre care se nimeresc - inevitabil - multe rebuturi.