4 februarie 2010

☺☺☺ Horia Gârbea - Trecute vieţi de fanţi şi de birlici. Viaţa şi, uneori, opera personajelor

Să încep cu un citat din introducere şi o să pricepem mai uşor despre ce gen de carte e vorba: „O istorie a vieţii personajelor literare româneşti, în datele ei cele mai palpabile [...] din ultimii 150 de ani.” Cam asta îşi propune Horia Gârbea în cochetul său volum Trecute vieţi de fanţi şi de birlici (Cartea românească, 2008) subintitulat Viaţa şi, uneori, opera personajelor (trimitere transparentă şi polemică la scrierea lui Constantin Gane!). Este, aşadar, o materializare a concepţiei potrivit căreia unii autori concurează starea civilă creând eroi care au consistenţa unor oameni cu profesie, carieră, aspiraţii, drame, boli etc.

Horia Gârbea (a cărui profesiune de bază este cea de inginer constructor cu lucrări de specialitate în domeniu) procedează sistematic şi efectuează o serie de 17 decupaje din materia oferită de literatura română. Iată câteva: Pasiune şi sex la personaje, Alcooluri şi beţii de personaje, Agresiuni, încăierări şi arme, Personaje patrupede, La Cremenal! Avocaţi şi osândiţi, Glasul personajelor din tren, Boale şi doftori, Lecturile şi bibliotecile personajelor etc.

Fiecare din aceste capitole constituie o micromonografie a temei respective, concisă şi adesea ironică. Iată o mostră, spre edificare, din Alcooluri şi beţii de personaje:

Ce fac personajele? Ca orice oameni în carne şi oase, mănâncă şi beau. Caracterizarea personajelor se face în fel şi chip, dar şi prin actul băutului. Să nu se creadă că personajele literaturii române consumă doar alcool. E drept, acesta e preponderent. Dar Ioanide bea ceai, văzând în el „transparenţe”. În drum spre Moşi, coana moaşă a lui Caragiale bea bragă, o băutură fermentată din făină de mei şi pesmet. [...] În Caragiale se bea şi şvarţ, deşi „lăptăria” adăposteşte şi alte lichide decât laptele.

Sau:

La bucurie şi la durere, personajele beau. Şampania e rezervată aristocraţiei şi nu se bea de plăcere, ci „ca să o simţi udă în gură”, cum zice soacra din Titanic Vals. La Medeleni boierii beau şampanie ilustră: Mumm 1906. Dar şi vin de Cotnari în sticlă colbuită. Pentru „colbuite” au predilecţie personajele lui Octav Dessila, tot în momente festive.

Autorul e meticulos şi ia la puricat cu acribie proza noastră pentru a identifica personaje şi situaţii relevante. Exemplele vin de mai peste tot, de la autori majori precum Caragiale, Creangă, Rebreanu, Camil Petrescu, Călinescu etc. până la minori precum Brăescu, Dessila, Muşatescu, de la clasici până la contemporanii Cărtărescu sau Groşan, de la scriitori talentaţi până la mediocrităţi pompoase gen Cătălin Ţârlea.

Documentarea e de regulă fără cusur, iar afirmaţiile factuale, corecte. Uneori - rar însă - aserţiunile nu-s tocmai exacte. De exemplu, în capitolul Pasiune şi sex la personaje Horia Gârbea ne spune că bietul Ioanide e „mascul feroce” mai mult în enunţurile altora şi ale autorului. Adevărat până la un punct, dar să nu uităm aventura carnală a arhitectului cu Cucly Iablonski! Desigur, asta nu-l face pe Ioanide „mascul feroce” (iniţiativa îi aparţinuse lui Cucly), dar nici nu-l califică pe personaj drept un simplu adept al amorului platonic.

Volumul are o ultimă parte numită Addenda. Alte eseuri, în care autorul înghesuie şapte articole apărute în diverse publicaţii, fără o temă anume. Fără a fi lipsite de valoare, acestea, prin catacterul eterogen pe care îl imprimă, slăbesc unitatea cărţii tocmai în final. În termenii lui George Costanza, nevroticul personaj din Seinfeld, asta înseamnă a rata o ieşire on a high note. Iubitorii serialului, mai ales cei care ştiu o boabă de engleză, au înţeles ce am vrut să spun. Dar să nu fiu mai maliţios decât e cazul. Horia Gârbea a scris o carte bună, în deja consacratul său spirit clasic(ist).

Niciun comentariu: